"Am vazut cam tot ce se poate vedea. Oare, mai exista ceva, cu care sa ne suprinda si de data asta?"- Imi tot trecea prin minte, incercand sa ma strecor neobservata printre miile de stropi de ploaie, ce cadeau fara retineri din inaltul cerului, parand mai degraba un batalion de ucigasi, decat o ploaie linistita de mai.
Imi era frig - nu stiu daca din cauza vantului care arunca stropii de ploaie pe fata mea si a paltonului, pe care in graba uitasem sa-l inchid sau din cauza entuziasmului... Grabesc pasul, crezand ca am intarziat avand grija sa nu ating baltile de pe mijlocul strazii si deodata ma vad fata in fata cu ea...Nici macar ploaia de afara nu a reusit sa-i stirbeasca frumusetea... Era la fel de impunatoare si de distinsa cum era cand am i-am calcat pentru prima oara pragul...
Si pentru ca "Toate drumurile duc la opera!"( spunea cineva, - inclusiv drumul meu prin ploaie) Duminica 4 mai, Opera Nationala din Timisoarane-a readus pus pe scena:"Silvia"- de Emmerich Kalman(dupa o absenta cam lunga, zic eu, cineva acolo sus mi-a ascultat rugile si Silvia s-a reintors) cu o productie noua si foarte dinamica, protagonistii povestii au demonstrand fara niciun fel de problema, ca stapanesc atat notele muzicale cat si Csardasul la fel de bine.( Cand spun la fel de bine, ma refer la faptul ca si cantaretii de opera pot dansa cot la cot cu balerinii)
Cum povestea se petrece candva in perioada foarte apropiata de Primul Razboi Mondial, am intrat in"La belle epoque", neasteptat: inca din foaier. Un grup de fete vesele intrebau disperate dupa un oarecare Boni, care intarzie sa apara pana inainte de inceperea spectacolului, cand intra cu un aer degajat in sala, printre scaune, la brat cu fetele despre care pomeneam mai sus, asigurandu-ne ca totul e in regula si ca spectacolul poate incepe. Tot in foaier dai de pasii apasati ai unor domni in frac, aflati si ei in cautarea unui oarecare Edwin, care la randul lui, intarzie sa apara. Domnii se resemneaza abia, in momentul in care cerceteaza cu atentie sala si nu au niciun rezultat.( Asta numesc eu 21st century performance: interactiunea cu publicul e luata si mai in serios decat deobicei.)
Spuneam "productie noua si foarte dinamica"- ei bine, nu vreau sa fiu "Spielverderber"( sa va povestesc tot), asa ca va spun doar atat: ceea ce au fost in stare sa faca oamenii astia: de la regizor, costumier, coregraf la solisti, cor, dirijor( Maestrul Peter Oschanitzky- Chapeau!!) si orchestra este demn de spectacolele de pe Broadway. (Poate ca comparatia e indrazneata, dar in opinia mea, se incadreaza cam pe acolo...doar musicalurile, de pe Broadway, sunt tot un fel de opereta, doar cu un aer american)
In ceea ii priveste distributia, situatia sta in felul urmator:
Silvia Verescu( Bingo!! Din stintele mele, numele care se termina in "escu", sunt deobicei romanesti...Sa fii intalnit Kalman vreo tanara cantareata la vremea aceea, care sa fii avut vreo legatura cu Romania?! Am facut un o mica documentare si am aflat ca frumoasa cantareata, despre care se povesteste, ar fii fost de pe plaiuri romanesti, daca nu chiar banatene)interpretata de Narcisa Anghel Brumar( demonstrand ca rolul ii vine manusa, publicul aplaudand frenetic fiecare moment muzical)
Bogdan Roman Zahariea ii da viata printului Edwin( stiti voi, imaginea accea de print pe care o schitezi in minte, in copilarie(din cauza povestilor pe care le auzi) si cand il vezi, incepi sa te intrebi daca nu cumva, domnu' Roman are vreo ruda de vita nobila- nemailuand in considerare faptul ca dupa ce publicul l-a aplaudat in roluri precum Don Jose sau Mario Carvadossi, acum a impresionat si cu rolul lui Edwin)
Acel Boni, mai exact Conetele Boni, despre care ziceam putin mai sus si care era dat disparut de fetele vesele, e nimeni altul decat Christian Rudik, la fel de vesel, daca nu chiar mai vesel decat deobicei, doar acu' are un grup de 8 "ingerasi"( 8 balerine gratioase, care sunt un fel de coloana vertebrala a spectacolului) ce misuna in jurul lui si a lui Dan Pataca, Feri von Kerekes-un scriitor peste care timpul a trecut, dar care a ramas foarte inventiv.
Gabriela Varvari o intrupchipeaza pe Contesa Stassi, un fel de Ileana Cosanzeana, cu chip angelic, de care iti este imposibil sa nu-ti fie drag, cu tot cu sughitul aferent.
Din seria personajelor de care nu te mai saturi sa razi, Miska( Mihai Prelipcian)- majordomul care poti spune ca lucreaza in paralel pentru FBI, stie de toate despre toti, Printul Leopold( Camil Mara)- un batranel simpatic, care se lasa tras pe sfoara de sotie, Arhiducele( Leonard Dobre)- nobilimea "intruchipata" si Generalul( Gelu Dobre)- prestanta ofiterului german se vede de la o posta, dau tonul rasului intregii sali.
Si ultima dar nu cea din urma, Cecilia, "Tzilike", dupa cum o cunosc cei de la cabaretul Orfeum( dar cam atat despre doamna principesa, restul o sa descoperiti singuri) este rolul Gabrielei Toader, care dealtfel este excat cum trebuie sa fie o mama de print: grijulie, descurcareata si mereu la curent cu tot ce face fiul ei.
Mergeti( urmatorul spectacol programat pentru data de 22 iunie) asadar, sa vedeti: un spectacol dinamic( mai dinamic decat oricare, pe care le-ati mai vazut pana acum la Opera), un spectacol in care, latura actoriceasca a solistilor este dezvaluita mai mult decat in mod normal, un spectacol in care ca deobicei poantele sunt bine documentate si actuale, un spectacol de care reda parfumul unei epoci trecute, despre care se mai povesteste si azi cu nostalgie...
.jpg)
